Violet Evergarden

Violet Evergarden - Un anime care merită văzut și revăzut
8 aprecieri
  Nu știu de ce mi-a luat atâta timp să scriu acest review pentru Violet Evergarden. Probabil pentru că mereu plângeam amintindu-mi de fiecare episod și acum, după ce m-am încumetat să-l revăd, aprecierile mele pentru Violet Evergarden au început să curgă ca o cascadă.
Țin să menționez că acest anime m-a trecut prin toate stările posibile. Simt că am învățat anumite sentimente călătorind cu Violet.
  Povestea: 10/10
Anime-ul începe cu dorința lui Violet de a afla ce înseamnă cuvintele "Te iubesc" și așa, de altfel, începe și călătoria ei spre necunoscut, descoperindu-se pe sine și pe cei din jurul ei. Aceasta a fost în război și singurul scop al ei a fost acela de "armă umană" până să îl întâlnească pe Gilbert. Anime-ul se focusează pe evoluția lui Violet care crește ca persoană și învață cât de complexe sunt sentimentele umane.
Fiecare episod se bazează pe noi povești, noi personaje și poveștile lor, cu mici excepții. Poate sunt eu foarte sensibilă și plâng mult la anime-uri dar așa anime lacrimogen ca Violet Evergarden eu n-am mai întâlnit. Cred că singurul moment în care n-am plâns a fost pe la începutul episodului 1 deoarece abia mă obișnuiam cu povestea, altfel, chiar pot să zic că mă înecam cu lacrimile mele. Stilul anime-ului de abordare a fiecărui episod mi s-a părut minunat și unic chiar dacă în unele momente puteam să-mi dau seama ce se va întâmpla, nu mi se pare un lucru rău, ci din contră, m-a emoționat și mai tare. Principala idee este înțelegerea sentimentelor umane, complexitatea lor. Mi-a plăcut sincer foarte mult să aflu cât de importante sunt scrisorile și cum, prin acestea, fel și fel de sentimente sunt transmise oamenilor dragi, fie ele de mulțumire, recunoștință sau iubire. Nu există scrisoare care să nu merită să fie trimisă. În zilele noastre, mesajele sunt cea mai ușoară cale de a transmite anumite sentimente și din acest motiv, nu am înțeles niciodată importanța unei scrisori dar acestea pot atinge inima cuiva doar prin câteva cuvinte. Nu contează cât de lungă sau scurtă este, conținutul este adevărată valoare. Violet Evergarden m-a învățat cât de mult contează să îi spui cuiva "Te iubesc" și că micile gesturi pot salva sufletul cuiva. Dragostea înseamnă sacrificiu și puterea de a-i fa drumul cuiva oricât de mult ar durea. Chiar dacă sunt multe obstacole în viață, multe evenimente nefericite, până la urmă fără să cunoaștem tristețea, nu am înțelege fericirea.
   Animația: 10/10
Nu cred că există persoană care să nu fie de acord că Kyoto Animation s-a întrecut pe sine cu acest proiect. Totul de la expresiile personajelor, până la peisaje a fost construit cu atâta grijă, fiecare detaliu contând. Strălucirea animației la fiecare lucru m-a făcut să mă holbez la ecran cu fiecare secundă. Deși în fiecare episod este ceva special, pentru mine cele mai frumoase momente care sugerează cât de frumoasă este animația se află în episodul 6, 7 și 10. Felul în care cerul este arătat mi se pare sublim și apa este atât de clară și cristalină. Florile au fost pretutindeni și au jucat un rol împortant în acest anime, având în vedere că numele se bazează pe flori și au fost încluse în fiecare episod, până și în opening.
Pentru mine, animația sugerează cât de frumoasă este lumea dacă alegi să o privești, o singură picătură de apă îți poate reda fericirea și te poate face să zâmbești.
  Coloana sonoră: 10/10
Am văzut multe persoane care nu sunt foarte încântate de aceasta dar pentru mine, acestea sunt perfect sincronizate cu scenele. Deși sunt puține (pentru că este și doar un sezon), au mult impact asupra mea și personal, le ador pe TRUE și pe Minori Chihara și felul în cate vocile lor se îmbină. Mi s-a părut o alegere foarte bună faptul că aceste 2 artiste au cântat multe soundtrack-uri, de la op/ed până la soundtrack-uri pentru cele 2 filme. Tema instrumentală principală este foarte emoționantă și doar închizându-mi ochii și ascultând melodia, simt că visez.
   Personaje: 10/10
Au fost multe personaje a căror povești au fost spuse și acesta este cea mai mare calitate a anime-ului. Pentru mine, poveștile personajelor este un plus și fiecare personaj este detaliat, are parte de povestea sa și chiar îi vedem crescând deși anime-ul este scurt. Dezvoltarea personală a lui Violet Evergarden mi se pare cea mai reușită pentru că această învată ceva nou cu fiecare episod și descoperă din ce în ce mai multe sentimente.
  Ca impresie generală, Violet Evergarden este unul dintre cele mai bune anime-uri pe care le-am văzut, i l-aș recomanda oricui pentru că merită vizionat. M-a făcut să apreciez era în care trăiesc într-o măsură și să-mi doresc să cunosc oameni mai mulți, să simt compasiunea față de ceilalți și mai mult decât înainte.
Sper că am putut să împărtășesc dragostea mea pentru Violet Evergarden.
Concluzie generală: Capodoperă.
Serii asemănătoare recomandate:
Marți, 27 aprilie 2021
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
Sadie17, miss-knowit-all, SilmaRusco, Martianu72, OaspeteleZero, Resti, MideMidari, daiana-alexia
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
3 mai, 18:00
Anunţat de
3 mai
Anunţat de
4 mai, 13:00
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
29
17
9

Encoding
30
2
2

Verificare
57
10
6

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...