Întâi de toate, nu sunt nici critic, nici vreun jurnalist, deci nu vă așteptați la o recenzie ca la carte. Eu, în calitate de simplu vizionator și pasionat amator de anime-uri, îmi propun doar să scot în evidență splendoarea acestei opere de artă.

Pentru început, Violet Evergarden este un serial animat de tip anime ce se încadrează la categoriile: dramă, fantezie și viața-de-zi-cu-zi, așa cum puteți observa și voi înșivă pe site, la descrierea seriei în cauză. Eu unul sunt de părere că aceste cuvinte tehnice nu sunt nicidecum în stare să caracterizeze această capodoperă. Violet Evergarden a fost, pentru mine, o experiență spirituală, nu doar o simplă vizionare. Dar, pe cât de vagi și de banale sunt acele cuvinte, cred că reușesc să descrie măcar o șeptime din întregul reprezentat de serial. Dramatic este mai mult decât sigur - la unele scene am plâns ca un sugar -, fantezie nu e neapărat, doar că include spații fictive și evenimente inspirate din viața reală răstălmăcite (era clar că nu puteau numi țări și guverne reale, altfel ar fi avut niște probleme), iar „viața-de-zi-cu-zi” cred că se referă la modul de viață pe care îl adoptă Violet în căutarea ei. Și asta ne aduce la acțiunea serialului.

În prim plan o avem pe Violet Evergarden, o fostă luptătoare din timpul războiului, care și-a pierdut ambele mâini, neputând, însă, să-l salveze pe colonelul care o crescuse de mică, Gilbert. Fără război sau Gilbert lângă ea, Violet se trezește într-o lume în care scopul vieții ei nu mai este acela de a sluji drept armă. Ba mai mult de atât, ultimele cuvinte ale colonelului, „Te iubesc.”, o bântuie acum pe Violet, iar ea nu le poate înțelege sensul, întrucât a fost crescută în așa fel încât să nu aibă sentimente. Violet pornește în căutarea sensului acestor cuvinte și se angajează ca păpușă de automemorizare, astfel expunându-se în mod direct sentimentelor umane. Pe măsură ce întâlnește tot mai mulți oameni, leagă tot mai multe relații și află despre mai multe tipuri de iubire, fata începe să se umanizeze și să-și creeze păreri și visuri.

Călătoria lui Violet spre ființa frumoasă ce avea să ajungă la finalul seriei te face și pe tine să te cauți, să vezi în tine lucruri noi, exact ca tânăra protagonistă. Te face să te simți om. Anime-ul punctează exact definiția unui suflet, fără a exprima nimic în cuvinte propriu-zise. Tocmai acest aspect face vizionarea o experiență de viață, nu o formă de entertainment atunci când n-ai ce face.

Împreună cu povestea înduioșătoare și cu personajele bine construite, coloana sonoră și stilul artistic armonizează și materializează sentimente de siguranță, profunzime, durere teribilă, putere și viață. Te cutremură aspectul luminos, acea atmosferă care parcă te îmbie să plângi și te asigură că totul va fi bine. Cei ce s-au uitat știu de episodul cu mama și fiica. Încercam să-mi țin lacrimile în frâu, dar apoi am auzit outro-ul și am început să plâng isteric. Se folosesc toate artele posibile pentru a-ți atinge sufletul.

Ca să concluzionez, este un colaj de arte. Semnificația trebuie experimentată, iar apoi te vei și teme să mai vezi o dată episoadele, nu cumva să strici acea primă experiență izbitoare. Vă sfătuiesc să nu vă țineți, plângeți, urlați, iubiți, fiți oameni. Deschideți-vă și Violet va deveni o parte a identității voastre pentru o viață întreagă de om. Este pur și simplu... Frumos.

Concluzie generală: Capodoperă.

AndreeaRadu01, scorpionix22, ToniGrasu, IuliaG